Parintele Gherontie Puiu si Minunile Maicii Domnului La Busteni, pe Valea Prahovei, in marginea padurilor de sub Caraiman traieste un pustnic al carui renume a depasit de mult granitele de piatra ale Bucegilor. Este calugar si preot si, dupa cum singur marturiseste, pana la varsta de 69 de ani, cati numara in prezent, i-a murit moartea de trei ori. Din prima zi a venirii sale pe lume, parintele Gherontie s-a aflat necontenit sub protectia Maicii Domnului, care l-a ales, spune el, pentru indeplinirea unei sfinte misiuni: inaltarea unei manastiri, departe de tumultul desertaciunilor omenesti. Intregul sau destin seamana cu un martiriu. Credinta nestramutata si rugaciunea l-au ajutat insa sa implineasca faceri de bine de-a dreptul miraculoase, ca un mijlocitor intre crestinii aflati la nevoie si Preacurata Fecioara Maria. Dar mai presus de toate, parintele Gherontie Puiu a reusit in cele din urma, sa-si vada visul pe care de-a se implini. Intr-o poiana de la poalele Caraimanului, el a inceput construirea unei manastiri de calugari si a unei biserici. Dincolo de "Jepi" - langa un parau repede curgator pe sub coasta Bucegilor - se afla un plai domol numit Palanca inconjurat de brazi seculari. Cateva lespezi vechi de piatra brazdeaza poteca ingusta ce serpuieste prin padure, pana la o poiana invelita in iarba, de un verde stralucitor. Pelerinii descopera o gura de rai, in mijlocul caruia se afla un brad retezat de furtuna, ce are forma neobisnuita a unui policadru urias. In varful sau este asezata o cruce alba, ce se aprinde la lasarea serii, o data cu iluminatul public din Busteni. Pe ramura din partea de rasarit a arborelui sunt prinse, in cateva copci, clopotul si toaca acestei manastiri in are liber. Marginile poenii sunt imprejmuite cu pari de lemn si sarma. Locul portii mari este strajuit de doi busteni verticali, ciopliti cu migala. Intr-o latura a incintei se afla doua baraci de santier si cladirea viitoarei staretii, ridicata pana la "rosul" caramizilor. Alaturi, a fost turnata fundatia unei bisericute cu pereti de scandura, dar inca fara turla. De jur-imprejurul bradului retezat, cuprinzandu-l ca intr-o imbratisare, este construit un "agheazmatar", un fel de capela din lemn, de forma circulara, unde se tin slujbe si unde credinciosii veniti aici din toata tara aprind lumanari si se roaga la icoana Maicii Domnului. Deasupra, pe varful Caraimanului, la o inaltime ametitoare, vegheaza crucea inaltata pe munte (Crucea Caraiman Simbolul Credintei Montane), la care se inchina toti pelerinii, inainte de-a pasi in cuprinsul asezamantului. Fata din vis Parintele Gherontie este un urias bland, cu vorba moale, specific moldoveneasca. Are ochii mari, ca doua adevarate ferestre ale sufletului. Fiinta sa raspandeste, in chip nevazut, un sentiment de iubire fara margini. Cand vorbeste despre Maica Domnului, privirile ii straluces inviorate de credinta. De cate ori isi aminteste de suferintele pe care le-a indurat de-a lungul vietii, lacrimeaza ca un copil. Intraga existenta a parintelui reprezinta un lung sir de minuni, ingemanate in tot atatea clipe de cumpana. Cel care pare, astazi, mai batran decat varsta pe care o are s-a supus tuturor incercarilor, ascultator si increzator, ducandu-si pana la capat penitenta ce nu intamplator i-a fost harazuta. " De loc sunt din Todiresti, mai sus spre Iasi, dar m-am nascut in spitalul de la Ruginoasa. Prin acea vreme, in toamna lui 1933, maternitatea era amenajata chiar in fostul palat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Tata plecase din satul nostru, din pricini necunoscute mie, bejenind prin marile orase, pe urmele onor boieri la care fusese argat. Mama - Ioana lui Tudose, cum ii zicea lumea - ramasese singura si se chinuia cu gospodaria si traiul zilnic. Toate acestea le-am aflat de la oameni mai tarziu, caci biata maicuta mea - Dumnezeu s-o hodineasca in sanurile lui Avram! - a murit in vreme ce se chinuia sa ma aduca pe lume. Si eu am fost crezut mort de doctori, ca si mama.... Moasele m-au pus intr-un lighean si m-au aruncat pe malul garlei, printre gunoaie, infasurat pe jumatate in pielita ceea trasa din maruntaiele mamei. Peste putina vreme, s-a nimerit sa treaca pe acolo o taranca. Nu s-a dus prin alta parte, ci a indrumat-o Duhul Sfant sa apuce chiar pe langa garla, prin gunoie! M-a auzit plangand, m-a luat in brate si m-a dus la caruta. Daca nu ma afla ea, mai aveam putin si furnicile mi-ar fi mancat ochii, as fi ajuns hrana la sobolani... Atunci mi-a murit moartea cea dintaia oara!. Viitoarea mama adoptiva, care nu il va infia niciodata, desi il va ingriji cu afectiune, a fost tocmai taranca salvatoare. A copilarit la Todiresti, in casa familiei Puiu fara sa fie macar botezat, dar "oplosit cu multa dragoste" de Petrache si sotia sa, carora el le spunea "bunici". La sapte ani, a fost martorul inceperii razboiului. Fiul cel mare al familiei, adica fratele sau "vitreg", a plecat pe front si nu s-a mai intors acasa. Copilul a visat atunci, pentru prima data, "o tanara ce parea fara varsta, cu chip de lumina, imbracata in straie manastiresti", care i-a spus domol: "Vei fi ocrotit!... Tatal tau se va intoarce dupa un lung prizonierat". Micutul a pastrat taina, ca sa nu-si supere "bunicii". Nu-l vazuse niciodata pe tatal sau si isi inchipuia ca o fi dus la razboi. Dar surpriza a fost alta, "caci necunoscute sunt caile Domnului!". Dupa 12 ani de la plecarea pe front, fratele vitreg cel mai mare a aparut in sat, povestind cum a petrecut ani grei de prizonierat in Rusia. "Bunicii" murisera intre timp, tot asteptandu-l, iar ceilalti copii, crescuti mari de-acuma, incepusera sa se risipeasca prin lume. "Cand Ilie Puiu s-a intors acasa, abia daca l-am mai cunoscut... El nici atat pe mine! Era pe la inceputul anilor '50. Ajunsesem aproape de majorat. N-aveam nici macar certificat de nastere la acea varsta! Nu eram nici botezat, nici infiat... Ilie s-a hodinit otara, caci era tare obosit dupa anii petrecuti in Siberia, dupa care s-a apucat sa-si faca o casa noua, cu ajutorul meu. Apoi si-a cautat o femeie, s-au cununat la popa si m-au anuntat ca s-au hotarat sa ma infieze. Ei mi-au fost adevaratii parinti adoptivi si nasi de botez pe deasupra." Abia atunci a devenit crestin Gheorghe Puiu si a inceput sa existe cu adevarat pe aceasta lume... Viitorul monarh si-a facut cerfificat de nastere tocmai dupa varsta majoratului! Vedenia din pridvorului bisericii Parintele Gherontie se opreste o clipa din povestit si isi mangaie barba sura. Apoi reia firul istorisirii, cu privirea risipita undeva, departe, de parca s-ar uita inapoi, in timp, spre inceputurile vietii sale. Cand am deschis ochii pe lume, in primii ani ai copilariei, simteam ca o putere asupra mea. Mi se parea ca sunt ajutat de Cineva tot timpul. Dupa ce vazusem in vis acea tanara fara varsta, cu chip de lumina, m-am intrebat daca n-o fi acel Cineva care ma apara. Visul s-a repetat de cateva ori, pana la majorat, cand am intrat in biserica impreuna cu parintii mei adopti si, care se pregateau sa-mi devina nasi. Cand am imbracat haina de foc a botezului, parca m-am simtit alt om. Ma incerca o bucurie fara de margini, pe care ma straduiam sa o deslusesc. A fost singura data in viata mea cand am plans de fericire. La iesirea din sfantul lacas, pe treptele din fata pridvorului, am zarit din nou acea fiinta minunata. Statea langa poarta si ma privea drept in ochi. N-o vedea nimeni, doar eu! De asta data nu mai era vis, civedenie curata... Mi-a vorbit cu glas ingeresc: Ai incredere si du-te la manastire. Te voi calauzi. Tu esti ales pentru o misiune. Acea maicuta fara varsta avea cel mai frumos chip care mi-a fost dat sa-l privesc. Abia incepand de atunci am inteles ca este insasi Maicuta Domnului..! Chiar de a doua zi, s-a vadit si intelesul acestui nou mesaj! Inainte de plecarea pe front, Ilie Puiu facuse un stagiu de ucenicie la Manastirea Neamtului. Dupa revenirea acasa din prizonierat, el s-a trezit vizitat chiar de parintele Paslaru, staretul manastirii, care era consatean din Todiresti. Auzind ca vechiul sau ucenic tocmai infiase un tanar, batranul monah de la Neamt i-a spus: "Mai Ilie, adu un baiat in locul tau, ca sa ucenioceasca mai departe, astfel n-o sa-ti mearga bine in viata, ca ai parasit calea calugariei! Asa am ajuns eu intaiasi data intr-o sfanta manastire. Daca stiam ce ma asteapta...". Fraza ramane neterminata si parintele Gherontie rasufla adanc, ca si cand s-ar pregati pentru un urcus. "Am zabovit la Neamt pana in 1959 si prinsesem asa un drag de manastire! Acolo m-am simtit "acasa"... Eu ma gandeam ca accea era misia pentru care fusesem ales. Ma duceam la Icoana Facatoare de Minuni a maicutei in fiece zi si ii multumeam. Asa am ucenicit ani de zile, invatand toata pravila. Dar am ramas doar frate, caci comunistii nu mai dadeau voie nimanui sa se calugareasca." In 1959 soseste, ca un trasnet, teribilul decret de evacuare a lacasurilor manastiresti. Asezamintele fara vechime si prea putin cunoscute erau desfiintate pur si simplu. Manastirile istorice, ca Neamtul, erau pastrate de ochii lumii, dar obligate sa-si micsoreze drastic obstea, alungand toti fratii tineri, care trebuiau trimisi la munca in marile orase, ca sa se imprastie fara urma. Incepea calvarul parintelui Gherontie, care avea sa dureze vreme de trei decenii... Lagar, aratari, sihastrie Intr-o zi cenusie, au sosit cateva masini cu militieni in fata manastirii. Au fost "strigate" cateva liste cu nume, si fratii inghesuiti in dube. "La plecare, staretul ne-a binecuvantat. Cu lacrimi in ochi, vorbind cu noduri, ne-a spus sa ascultam si sa ne supunem fara sa cracnim. Apoi am plecat. Ne-au purtat toata neaptea pe drumuri, ca se mai opreau din loc in loc sa mai ia pe cate cineva. In zorii zilei urmatoare am ajuns la Iasi, unde ne-au bagat in niste baraci, la o fabrica de tesaturi. Ne-au tuns barbile si pletele, pe urma ne-au dat straie muncitoresti si ne-au zis sa nu mai vorbim decat cu tovarase. Parintele priveste in pamant, in timp ce istoriceste, "Nu era ca la puscarie, dar semana cu un lagar de munca. Eu am rezistat vreo trei saptamani. Ma rugam la Maicuta Domnului sa ma salveze, dar nu primeam nici un semn. Atunci, mi-am pus de gand sa fug!". Intr-o noapte, asteapta sa atipeasca toata lumea din dormitorul comun, iese pe fereastra, caci usa de la intrare era pazita, apoi sare gardul si o porneste de unul singur spre gara. "Acolo am avut ghinion. Doi militieni m-au zarit si m-au fluierat. Eu m-am oprit, fara sa opun rezistenta. M-au dus in arestul militiei si au facut proces-verbal, ca i-am atacat si ca am incercat sa-i omor cu pumnii si cu picioarele." Gheorghe Puiu va fi acuzat de tentativa de evadare si agresare a organelor de militie. In urma unui proces fulger, este comdamnat la 15 ani de munca silnica si ajunge in lagarul de exterminare de la Periprava. "Pentru ca era vara, am dormit pe snopii de stuf sub cerul liber. In jurul meu se petreceau cele mai infioratoare grozavii. Oameni schigiuiti, impuscati. Unii se aruncau in Dunare, fara sa stie sa inoate, ca sa-si afle moartea. Era imparatia lui Satan..." Dupa primele zile de triere, este dat in primire unui brigadier, detinut la randul lui, dar "sef" peste un lot de puscariasi. "Cand am ajuns in fata lui, am vazut deasupra capului sau ca parca fluturau doua lumini ca doua batiste albe, iar o voce mi-a soptit ceva in ureche. De ce te uiti asa la mine?, m-a intrebat el. I-am raspuns ce-mi soptise vocea: Te-am cunoscut ca esti preot, de la Manastirea Cetatuia, din Iasi. De acolo vin si eu. Am fost frate la Neamt. El s-a uitat la mine si m-a dat deoparte. Dupa ce s-a terminat trierea, am stat de povesti amandoi. La scurt timp, eram prieteni si mi-a zis: Am sa fac o fapta buna si am sa incerc sa te scap din acest iad." Peste aproape trei luni, brigadierul il anunta ca l-a trecut pe o lista "de incredere" si va pleca la Tulcea, impreuna cu mai multi detinuti, pentru descarcarea unor slepuri. "Sa nu te mai intorci aici, ca vei muri." Cu frica si speranta in suflet, detinutul Gheorghe Puiu ajunge, cu un convoi de camioane, pe cheiul portului fluvial de la Tulcea, unde incepe descarcarea slepurilor. Parintele povesteste ca si cand ar trai acele clipe. "In spalele nostru, dupa chei, foarte aproape, era o strada destul de populata. Cand am intors capul prima oara, am imarmurit. Am vazut-o pe Maicuta Domnului printre oameni, pe trotuarul celalalt. Desi era la o oarecare departare de mine, i-am auzit glasul in ureche. Imi spunea: Pleci chiar in clipa asta: traversezi strada acum, fara sa privesti inapoi si te urci in camion. Nu stiam despre ce camion este vorba, dar am ascultat-o orbeste. Nu dupa mult timp, m-am dezmeticit pe soseaua cu indicatorul de Bucuresti. Un camion a oprit fara sa-i fac semn. Eu trebuie sa ajung la Brasov. Unde sa te las?, m-a intrebat soferul. Lasa-ma pe drum, I-am raspuns. M-a lasat la Timisul de Sus si am urcat pe munte. Am ajuns pe platoul Bucegilor in scurta vreme. Am haladuit doua zile si o noapte, pana mi-am gasit o pestera bine ascunsa, intre Claia Mica si Claia Mare. Eram liber, insa viata mea atarna de un fir de ata." In pestera, zece ani Dupa trei nopti petrecute in grota din Bucegi, Maica Domnului i se arata din nou fugarului. Venisera trei ursi sa adulmece locul si Gheorghe se temea sa nu-l sfasie. Vedenia minunata ii spune sa se fereasca mai mult de oameni decat de animale, chiar si daca sunt jivine salbatice. Parintele isi aminteste inca si astazi cu aceeasi emotie. "Imi vorbea atat de bland: Nu-ti fie frica! Rabda, caci trebuie sa-ti duci misiunea pana la capat. Esti aparat.Era acelasi chip pe care il visa in copilarie si care mi se aratase deatatea ori. Daca s-ar afla o mie de maicute inaintea mea, imbracate la fel, l-as recunoste dintr-o mie! Intr-o alta noapte, am vazut-o dintr-o data, in intunericul pesterii, cu fata scanteietoare. Mi-a spus:Trebuie sa astepti in munti zece ani, nici o zi mai mult! Abia apoi cobori in lume, Am ascultat porunca si am vietuit ca un sihastru, pana in vara anului 1970. Faceam toata pravila calugareasca, asa cum o invatasem la manastire. Inchipuisem un altar in piatra si slujeam Sfanta Liturghie. Ma imbracam cu zdrente de la ciobani, mancam ce gaseam si invatasem sa vorbesc cu ursii, cu jderii. Un sir de nopti fara sfarsit, am privit crucea cea mare de pe Caraiman. Atunci i-am jurat Maicutei Domnului ca, daca ma voi intoarce cu bine in lume, jos, voi construi o manastire cu hramul Inaltarea Sfintei Cruci, din curtea careia sa poata fi privita marea cruce din varful Caraimanului, pe care am stat cu ochii pironiti vreme de zece ani." A doua viata O noua vedenie a Macii Domnului ii spune sihastrului sa se intoarca acasa. A coborat din munte, a mers pe jos pana la Todiresti, vreme de o saptamana. Dormea prin fanete, caci era tot vara, bea apa din fantanile de la marginea drumului si se hranea cu mere padurete. N-avusese de unde sa afle ca tatal sau adoptiv, Ilie Puiu, fusese anchetat de Securitate, iar casa supravegheata ani de zile. Un var din familie, ce devenise securist, le soptise ca Gheorghe s-ar ascunde prin munti, desi asta era doar o banuiala citita intr-un raport. Parintele istoriceste cu mare tulburare: "Cand am intrat pe poarta, mama mea adoptiva isi facea de treaba prin ograda. In clipa in care m-a vazut, a cazut in genunchi si a inceput sa se inchine, plangand in hohote. Apoi a sarit de gatul meu. Tipa printre sughituri si suspina: Ti-am facut toate parastasele si pomenile, ca te-am crezut mort! M-a luat de mana si m-a dus in cimitir, sa-mi arate locul meu de veci. Ti l-am pastrat maica, poate te-oi gasi intr-o zi! Pe o cruce de lemn, umflata de ploi, era trecut numele meu, numai cu anul nasterii... Atunci mi-a murit moartea a doua oara! Fugarul a ramas acasa un timp, dar tot se asteapta sa vina cineva sa-l aresteze dupa cum il amenintase militianul betiv din sat, care l-a pus sa dea o declaratie. Insa nu s-a intamplat nimic, ba mai mult, varul securist l-a ajutat sa se angajeze in Bucuresti, ca muncitor de teren, la un institut geologic. Asa a inceput sa umble iarasi prin munti, cum se obisnuise de pe vremea siharstriei. "Traiam ca un calugar, cu toate ca eram in viata civila. Totdeauna m-am pusnicit, chiar si in mijlocul lumii!. In aceasta asteptare cucernica adancit in post si rugaciune l-a aflat schimbarea timpurilor, anul 1989. "M-am intors la Neamt imediat si i-am povestit noului staret tot ce patimisem. Acesta mi-a cautat in arhiva fisa de pe vremea ascultarii mele ca frate. I se parea ca sunt mult mai in varsta... De astfel, chiar si pe munte ciobanii imi spusesera mosule, cu toate ca inca nu albisem atat de tare! Pe staret l-a impresionat ca majoritatea monahilor ramasi in viata isi aminteau de mine si de ucenicia mea din urma cu 30 ani. Am fost uns in monahism pe loc, dupa numai cateva zile. Am ramas in genunchi o zi intreaga in fata Icoanei Facatoare de Minuni a Maicutei Domnului din sfanta biserica a manastirii. Apoi, m-au inscris direct la seminar, desi nu facuse decat cele patru clase elementare, in sat." Dupa ce a trecut grabnic toate exemenele, parintele Gherontie a fost facut diacon, dar a ramas numai o saptamana in aceasta treapta ierarhica. In 1992, episcopul locului l-a uns preot, dupa "randuiala lui Melchisedec", adica la maturitate, dupa trecerea varstei lui Hristos. In acest fel, evadatul din lagarul mortii de la Periprava devenea ieromonah! "Cu o noapte inaintea acestui eveniment de isprava din viata mea zbuciumata, am vazut-o din nou pe Maicuta Domnului. Ma imbraca in purpura, dar straiele erau zdrentuite la poale, semn ca nu luasera sfarsit suferintele." Parintele a slujit 40 de Sfinte Liturghii la Manastirea Neamt, asa cum este obiceiul pentru un proaspat uns intr-ale preotiei, si a fost trimis sa slujeasca la Baiceni - un schit mic, cu vreo cativa calugari. A sadit copaci, a pus vie, a renovat schitul si a laudat Numele lui Dumnezeu. In cele din urma, a fost numit staret. Dar toate se precipitau cu o viteza incredibila .... Bradul cu sase ramuri Foarte curand, a fost chemat ca preot slujitor la marea Manastire Cetatuia din Iasi. Acolo a aflat ca brigadierul care il salvare murise in lagarul de exterminare. De atunci, a inceput sa se roage pentru mantuirea acelui suflet oropsit si pentru iertarea tuturor celorlalti care i-au facut rau in viata. Dar in 1995, a venit cea din urma incercare. Chiar in timp ce spovedea o credincioasa, parintele Gherontie a facut un accident vascular cerebral si a paralizat. O jumatate din corp nu si-o mai putea misca... M-au internat in Spitalul din Tatarasi. Stateam intins pe pat, privind pe fereastra chiar turlele de la Cetatuia. Auzeam din cand in cand aceeasi voce blanda, ca o mangaiere, a Maicutei Domnului, care-mi soptea in urechea dreapta: «Mai ai o vama!» Uneori, noaptea, vedeam o lumina care vine langa geam, de parca m-ar fi supravegheat. Am stat asa trei luni, dupa care am fost trimis la un sanatoriu din Sinaia si dat in grija neurologului Constantin Dinu. Doctorul mi-a spus ca voi avea nevoie de cativa ani pentru refacere, insa eu am ramas... doar o singura noapte! Parintele Gherontie pare el insusi de-a dreptul cutremurat de maretia acestei ultime intamplari. Dupa ce a fost instalat intr-o rezerva cu inca un preot si un alt crestin, bolnavul a adormit o vreme. Cand s-a trezit, ceilalti doi se uitau la televizorul din salon fara sa vada ca in fata ecranului se afla o tanara fara varsta, cu chip de lumina, imbracata in straie manastiresti. Am ramas de-a dreptul inmarmurit, caci nu o vazusem niciodata pe Maicuta Domnului atat de aproape. S-a uitat lung la mine si mi-a spus: «Te-am adus aici cu o misiune... Adu-ti aminte!...» Cum sa o indeplinesc Maicuta tocmai acum, cand sunt paraliza?, i-am raspuns. «Trezeste-te ca nu esti bolnav», am auzit vocea blanda a Preacuratei. Mi-a repetat aceste vorbe de trei ori. Apoi a rostit mai apasat, de parca trebuia cu tot dinadinsul sa-mi aminteasca acele ultime cuvinte: «Vei gasi un brad cu sase ramuri, langa o apa curgatoare, pe un plai de unde se vede marea cruce la care te-ai jurat. Acolo sa faci manastirea!» M-am ridicat brusc din pat, uitand de boala, dar cand am pus picioarele pe podea, minunata vedenie a disparut brusc. Cei doi vecini de camera, care ma stiau paralizat, se uitau la mine incremeniti, nevenindu-le sa-si creada ochilor ca pot umbla. Pur si simplu, nu mai aveam nimic... Se petrecuse o minune! Cand m-am dus la neurolog in cabinet, a doua zi, doctorul Dinu ma privea uluit, cum merg pe picioarele mele. Mi-a spus: «Parinte, iarta-ma! Nu te apropia de un pacatos ca mine. Mata esti un sfant. Mergi si cauta-ti locul de manastire!» Asa m-am apucat sa haladuiesc pe aici, caci nu cunosteam platoul. Atunci mi-a murit moartea a treia oara! Dupa doi ani si mai bine de incercari zadarnice, parintele Gherontie abia gasise un loc pe Zamora, in partea stanga a Vaii Prahovei, la Poiana Tapului, dar se incurcase in aprobari si avea impresia ca cineva anume incearca sa il impiedice. A facut un drum scurt la Iasi si s-a rugat la moastele Sfintei Parascheva, sa o induplece inca o data pe Maicuta Domnului. In noaptea urmatoare a auzit, in vis, aceeasi voce blanda, ca si in copilarie, dar fara sa mai vada vreun chip: Ai gresit locul! Nu trebuie sa treci pe partea cealalta a vaii. Cauta o poiana in dreapta apei... Parintele isi aminteste incheierea ultimelor semne. Atunci am venit la primarul din Busteni si i-am explicat care-i pasul meu. El auzise de mine, din gura in gura, dupa vindecarea miraculoasa de la spital. Zice: «Uite, sfintia ta, avem un loc al primariei, pe plaiul Palanca. Haide sa-l vezi!» Era iarna. Am urcat incet. Cand am ajuns aproape de bradul retezat, am vazut de trei ori o stralucire puternica, asa, ca de la o lampa de sudura. Am pus mana la ochi... Acela era semnul! Primarul n-a vazut nimic. Se gandea ca am luat-o razna, pesemne. A doua zi, m-am intors pe acelasi plai. M-am asezat pe o buturuga si priveam locul, cautand sa potrivesc cat mai bine cum va veni biserica imprejmuita de chilii si staretia cu acareturile. Atunci am vazut-o pe Maicuta Domnului inca odata! Era asezata chiar pe ramura din partea de rasarit, acolo unde stau acum clopotul si toaca. Parca plutea... Imi facea semn cu mana, de parca ar fi vrut sa-mi arate ca manastirea trebuie sa imprejmuie chiar acel brad. De aceea am facut agheasmatarul ca un fel de paraclis ce strange in brate sfantul arbore. In timpul construirii lui, m-au strigat muncitorii din baraca. Ma chemau grabnic sa imi arate un lucru uimitor pentru ei. In jurul copacului se vedea un viscol usor de fulgi scanteietori ce nu atingeau pamantul. Parca ar fi fost pulbere de stele inghetate... Cand am taiat un ciot din brad, ca sa fac loc pentru clopot si toaca, in fibra lemnului acela a aparut chipul Maicutei Domnului.
- Manastirea Caraiman
- Parintele Gherontie Puiu
- contact
- Minunii
- Conturi
- Hramuri